Un nou eveniment dedicat transferului de bune practici inovative în Formarea Profesională Continuă a avut loc ieri, 27 aprilie 2022, în județul Botoșani, organizat prin intermediul Centrului de bune Practici Inovative (CPI), în cadrul proiectul FACT – Formarea Angajaților prin Consiliere și Training, co-finanțat prin Programul Operațional Sectorial Capital Uman 2014 – 2020 / 726/6/12/133989.

Peste 30 de angajați, din regiunea Nord-Est, au participat la evenimentul care a avut ca scop împărtășirea de exemple de bune practici în Formarea Profesională Continuă alături de invitații, Daniel HLIBAN, Președinte a Sucursalei Teritoriale a Colegiului Național al Asistenților Sociali Botoșani și  Valentin Alexandru COLBU, Director executiv adjunct al DGASPC Botoșani.

Valentin Alexandru Colbu a avut o intervenție legată de importanța formării profesionale continuă pentru angajații din domeniul militar, dar a punctat și necesitatea asigurării de cursuri pentru persoanele din instituțiile publice locale. Mai mult, acesta a dat exemplul instituției în care lucrează și care nu dispune de resurse financiare pentru organizarea de cursuri pentru proprii angajați, deși sunt anumite categorii, în special a  asistenților sociali, maternali și îngrijitoarelor, care au o nevoie acută de formare profesională.

Daniel HLIBAN a vorbit despre formarea profesională în contextul războiului din Ucraina. De asemenea, acesta a accentuat și nevoia de formare a specialiștilor care să vină în sprijinul persoanelor care suferă de deficiențe de auz.

Au avut loc discuții interactive, participanții prezenți au împărtășit din propriile experiențe în ceea ce privește desfășurarea cursurilor de formare profesională a adulților și au fost interesați de programele oferite prin intermediul proiectului FACT, atât de către beneficiar, cât și de către parteneri. „Consider că astfel de întâlniri sunt mai mult decât benefice pentru comunitățile din regiunea de Nord-Est. Există nevoia de conștientizare cu privire la necesitatea utilizării acestor programe de formare profesională continuă, care sunt în beneficiul și al angajaților, dar și al angajatorilor. O mai bună pregătire, din punct de vedere profesional, a propriului personal, duce la o mai bună eficiență a acestora la locul de muncă. Este important ca angajatorii să știe de oportunitatea de a accesa astfel de cursuri, în mod gratuit, pentru proprii angajați, prin intermediul acestor proiecte cu finanțare europeană”, a declarat Anca Tompea, manager proiect.

Vasi Gafiuc, presedintele Asociației Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, coordonator partener în cadrul proiectului, a mentionat rolul cursurilor de formare profesională oferite de către asociația sa pentru angajații din Regiunea Nord-Est, respectiv cursuri de calificare nivel 2 pentru Îngrijitoare bătrâni la domiciliu, Cameristă și Lucrător în comerț.

Proiectul este implementat de Centrul de Dezvoltare Socială T&CO, în parteneriat cu Fundația Alături de Voi România (Partener 1) și Asociația Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina (Partener 2), în perioada 30 martie 2021 – 29 martie 2023.

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea capitalului uman și creșterea calității forței de muncă pentru un număr de 652 angajați, din regiunile Nord Est pe o piață a muncii modernă, flexibilă și inclusivă, prin participarea la programe integrate de formare profesională și consiliere profesională.